Tema zilei în șapte rînduri - Consumatorul vulnerabil

Vine onor Guvernul Boc și dă o minunată definiție (într-o recentă OUG destinată protecției celor nevoiași împotriva frigului de la iarnă):

consumator vulnerabil – persoana singură/familia care, din motive economice, de sănătate, vârstă sau de altă natură, nu poate să-şi menţină locuinţa în condiţii adecvate de temperatură, respectiv la cel puţin 21 grade Celsius şi care, pentru aceasta necesită intervenţia din partea autorităţilor administraţiei publice prin măsuri de sprijin.

Cum dracu poți să demonstrezi ceva negativ?!?

Cum va ști autoritatea desemnată să implementeze aceste măsuri că Xulescu Goguță NU e capabil să asigure 21 de grade la el acasă?!?

Eventual el poate arăta că ESTE capabil să asigure 21 de grade.

Am așa o senzație că mulți băjeți dăștepți o să profite de ordonanță și o să arate că în viloaiele lor ei NU AU CUM să asigure 21 de grade în TOATĂ hardughia, profitînd astfel în chip abuziv de măsura luată de guvern.

Tema zilei în şapte rînduri - Mită contra şantaj

Există o stratagemă de mituire extrem de interesantă în cadrul unor firme româneşti: mituire nedeclarată ca efect al unui şantaj nedeclarat. Mai precis, se dă un angajat al firmei. Acesta poate fi o valoare sau o nonvaloare.

Şi, la un moment dat, angajatul ăsta ameninţă că îşi dă demisie, sau chiar îşi dă efectiv demisia (caz în care cei sau cele de la Resurse Umane nu preiau chiari mediat cererea, mai lasă un timp de reflexie la mijloc).

Acuma, dacă angajatul e o nonvaloare, şi dacă firma se respectă, nu vor exista probleme. El va fi lăsat să plece, eventuale cu urări de Good Riddance, Călătorie Sprîncenată sau Bon Debarras, funcţie de fudulia celui ce face urarea.

Dacă angajatul este o competenţă pe domeniul lui, un „bun al firmei” (asset, zic anglofonii), atunci începe dansul. Firma va veni cu o contraofertă: dacă angajatul se duce la salariu mai mare, firma va plusa şi ea la salariu (chit că cu numai o lună în urmă i-a refuzat o mărire pe motiv de „criză, domle!”). Dacă este nemulţumit că nu are suficiente resurse (adică subordonaţi) la dispoziţie pentru a-şi duce la bun sfîrşit proiectele asignate, brusc firma constată că se pot face angajări, chiar dacă pînă atunci CV-urile candidaţilor erau aruncate direct la coş. Dacă omul e supărat că meritele nu-i sînt recunoscute, fireşte că şefii de pe verticala lui ierarhică vor veni să-i strîngă mîna şi să-i mulţumească pentru efortul depus, şi dacă e cazul va fi promovat, pus pe tabloul de onoare sau în revista firmei.

Întrebarea care trebuie pusă este: de ce atît de tîrziu? De ce angajatul trebuie să recurgă la şantaj (pentru că asta este, şantaj, fie că este dorit sau nedorit) pentru a obţine nişte chestii care se pare că erau acolo, dar nu pentru el?

Dacă angajatul are coloană vertebrală, el va refuza mita şi-şi va vedea de drum. Dacă nu ... se prea poate să constate ulterior că minunatele cîntece de sirenă chiar asta sînt, cîntece de sirenă amăgitoare. Şi-şi va depune demisia şi a doua oară. De data asta definitiv.

Tema zilei în şapte rînduri - Despre revolte (2)

Era pe vremuri un banc despre cele 7 minuni din comunism:

1. Toata lumea avea de lucru.
2. Desi toata lumea avea de lucru, nimeni nu muncea.
3. Desi nimeni nu muncea, planul se facea peste 100%.
4. Desi planul se facea peste 100%, nu puteai cumpara nimic
5. Desi nu gaseai nimic de cumparat, toata lumea avea de toate.
6. Desi toata lumea avea de toate, toti furau..
7. Desi toti furau, niciodata nu lipsea nimic.

Punctele 1 şi 2 sînt extrem de interesante – şi reale. Comuniştii băgau pe toată lumea în cîmpul muncii, deşi nu era nevoie. Acelaşi lucru o face şi capitalismul: în continuare nu este nevoie de atît amar de lume în cîmpul muncii, totuşi sînt inventat meserii (chiar bănoase) pentru ca oamenii să fie ţinuţi ocupaţi. Din păcate, spre deosebire de comunism unde acei oameni care frecau mentau NU aveau nevoie de vreo resursă, consumînd doar timp (mai la o bîrfă, mai la un nechezol) şi electricitatea necesară iluminării şi, uneori, încălzirii, în capitalism muncitorii inutili papă o groază de resurse – şi cînd zic resurse mă refer la resurse materiale adevărate, lemn, minereuri, petrol, gaz metan, electricitate la greu, şi aşa mai departe.

Tipii aceştia produc un mare Zero pentru societate, numai că societatea, în mărinimia ei, a decis că în ciuda evidenţei munca lor ar trebui răsplătită. Şi sînt o grămadă ... oameni de HR, de PR, de marketing, adjuncţi, agenţi de teren, şefi şi şefuţi şi băgători de seamă şi ajutori de băgători de seamă, toţi împăunaţi cu titluri pompoase şi cu contribuţii cvasinule la bunul mers al lumii. (În mare parte şi eu sînt unul din ăştia, din păcate :( ...).

Şi mai avea comunismul, cel românesc cel puţin, o mare calitate: vrînd să fie autarhic şi autosuficient, îi punea pe oameni să recicleze o grămadă de chestii (chiar şi hîrtia igienică care trebuia dusă la Nufărul, dacă e să dăm crezare unui alt banc). Dar despre asta, în episodul viitor.

Tema zilei în şapte rînduri - Despre revolte (1)

Mda, revenind la problemele de esenţă ale tulburărilor de stradă londoneze, ceea ce s-a întîmplat acolo este încă un semn al dizarmoniilor din lumea asta mare. Nu faptul că există săracie (justificată) şi ultrabogăţie (nejustificată în cele mai multe cazuri). Nu lipsa locurilor de muncă într-un capitalism mai mult sau mai puţin sălbatic. Ci faptul că sîntem prea mulţu, prea consumerişti, prea angajaţi în activităţi inutile. Sînt o grămadă de joburi total tîmpite – dar bine plătite – care nu aduc nici un plus societăţii. În schimb, acele meserii „de bază”, legate de agricultură, construcţii, încălzire, care adresează nevoi umane din „core” (nu ştiu cum s-o zic mai bine în româneşte), sînt pe nedrept uitate sau dispreţuite. Se pare însă că în curînd toate muncile superficiale, indirect productive (şi cînd zic asta mă gîndesc la o indirectare de nivel 3-4-5, ceva de genul „eu administrez serverul care conţine baza de date care permite luarea comenzilor şi facturarea pentru produsele de curăţenie care îmi fac casa lună”) vor fi mult restrînse (să vezi atunci şomaj!). Clar, vom trăi vremuri interesante.

Şi, să nu uit: data viitoare o să vă zic de ce comunismul (cel puţin ăsta trăit de noi în România) era mult mai cinstit în această privinţă. Nu că mi-aş dori să revin la ce-a fost ...

Tema zilei în șapte rînduri - Blogging about England

England în zilele noastre înseamnă în primul rînd riots - tulburările de stradă din marile orașe englezești. Dar nu despre asta vreau să vorbesc - nu acum, în tot cazul - ci despre comportamentul publicului britanic educat. (folosesc termenii "orașe englezești" respectiv "public britanic" pentru că, așa cum observau scoțienii și galezii, jafurile și violențele se petrec în Anglia istorică, iar comentatorii sînt din toate cele patru entități statale ale Regatului Unit).

Prin forța împrejurărilor, m-am apucat să citesc diverslee articole din The Guardian. Daily Mail sau The telegraph. Articolele ca articolele, sînt mai mult sau mai puțin exagerate sau părtinitoare, dar interesante sînt comentariile publicului larg. Și nu sînt 10-15, ci de ordinul sutelor și miilor. dintre ele foarte, dar foarte puține sînt necivilizate, fiind ca atare șterse de către adminii acelor publicații online. Se folosesc argumente, discuții la obiect, fără atacuri la persoană, eventual niște ironii subțiri, ceva de genul bate-șaua-să-priceapă-iapa ...

Comparați asta cu ceea ce se întîmplă pe forumuri online de sport de la noi, de pildă, gen GSP sau prosport sau onliesport, sau cu înfruntării josnice și violente de pe mărețul hotnews, în care găști de postaci portocalii și roșii se înjură ca la ușa cortului, cu sau fără motiv. D-aia britanicii mai au o șansă, iar la noi ursul e lipsit de apendicele caudal.