DE PLURIBUS

De pluribus - hmm, aş putea jura că în latineşte înseamnă "despre diverse chestii" ...

-----------------------------------------------

De pluribus - errr - I think this means " 'bout stuff " in Latin ...

marți, 27 aprilie 2010

Sexy, sexy ...

Aici a ieşit o imagine cu subînţelesuri, apropo de tanti aia din reclamă li de fîntîna asociată, deşi chiar n-am avut nici cea mai mică intenţie în acest sens ...

O crimă ...


Ai zice că tocmai a fost comisă o crimă, şi apa fîntînilor a căpătat nuanţe roşietice. Evident, nici pomeneală de aşa ceva; s-a mai întîmplat şi acu vreun an - culorile au fost mai multe atunci. Pentru că sînt nişte pigmenţi aruncaţi în apă pentru ca, chipurile, "să dăm mai multă culoare oraşului".

Cum care oraş? Bucureştiul, fireşte. Eu zic totuşi că efectul e cam sinistru.


duminică, 25 aprilie 2010

Uşa către nicăieri


Chiar aşa. aveţi idee unde duce uşa aia? Într-o realitate paralelă, pesemne, de acolo de unde vin toate găştele şi lebedele alea ...

sâmbătă, 24 aprilie 2010

Ze monstărs

Dacă te uiţi cu atenţie la lebedele alea negre - mă rog, eu sper că sînt lebede - şi mai ales la gîtul lor, o să-ţi dai foarte bine seama cît de simplu e să truchezi acea faimoasă fotografie (unica de felul ei) care demonstrează "indubitabil" existenţa monstrului din Loch Ness.


Diverse animăluţe semisălbatice


Se pare că aşa arată acum parcul Bordei, cel care a fost acu un an-doi în mijlocul scandalului de expropriere. Probabil parcul ar fi arătat oricum aşa cum se vede în poze, de ţi-e drag să te plimbi pe-acolo (nu pe biciclete sau pe role, că nu-i voie!), dar dacă tot nu e lege în România, de ce să nu profite un porc precum Costică Costanda ăla şi să tragă un ce profit de pe urma afacerilor cu retrocedarea?!?

miercuri, 21 aprilie 2010

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Un S.F. poliţist

Degeaba, nu mă prinde deloc. E vorba de cartea lui Michael Chabon - The Yiddish Policemen's Union. Cartea a primit o serie întreagă de premii, între care şi Nebula Award, considerat maximum maximorum în domeniul S.F.

Şi totuşi, nu mă prinde deloc.

Povestea e plasată într-un univers alternativ în care evreii au emigrat după 1945 în Alaska, regiunea Sitka - m-am uitat pe hărţile online şi Sitka chiar există, şi, pentru cei care ţin minte că Alaska se "scurge" spre sud şi ocupă o bună parte din coasta canadiană, se află în regiunea insulară a respectivei coaste "canadiene". Doar că, în momentul cînd începe acţiunea, mai sînt doar cîteva luni pînă la Reversion (adică retrocedarea zonei către proprietarul de drept, statul american).

Eroii sînt doi detectivi în stilul romanului şi/sau filmului noir (think Raymond Chandler, Şoimul Maltez and so on) care au de investigat o crimă în comunitatea locală, victima fiind un pasionat şahist. De fapt, se pare că intriga se învîrte în jurul şahului tot atît de mult cît şi în jurul suspomenitei retrocedări.

De ce nu mă prinde oare? (Mie îmi plac roamnele "cu detectivi" şi, între anumite limite, şi S.F.-ul). Păi, pentru că e o carte lălăită pînă peste poate. Am citit vreo sută de pagini şi cred că le-aş putea rezuma în trei-patru propoziţii. Restul e umplutură, în stilul cu care deja m-am obişnuit la scriitorii americani contemporani, care, fiind plătiţi la cuvînt (tariful profesionist era parcă de 5 cenţi per cuvînt), lungesc pelteaua cît pot de mult. (No problem, s-au prins şi editorii, şi le cer scriitorilor texte de anumite dimensiuni, ca să ştie şi ei cîţi bani tre' să marce).

Descrierea vieţii şi obiceiurilor evreilor alaskani mă lasă rece, habar n-am cît de realistă este şi nici nu mă face să empatizez cu tipii respectivi. Ca distopie, iaraşi e neinteresantă. Puteau să emigreze şi-n Uganda, că tot aia era. (De fapt, înainte ca evreii să emigreze în masă în Palestina, creind statul Israel, mai fuseseră propuse ca destinaţii posibile pentru crearea unui stat evreu Prusia Orientală, Uganda şi Madagascar - aceasta din urmă e pomenit în treacăt ca posibilă destinaţie post-Alaska).

În sfîrşit, să vedem ce-o mai fi în continuare. Deşi mă-ndoiesc să fie de bine, vorbind din punct de vedere al entertainmentului ...

vineri, 16 aprilie 2010

16 aprilie 1983

Tocmai discutam de cele 3 jeguri umane de pe tărîmul fotbalului mioritic - am uitat că azi aniversăm o zi importantă din istoria modernă a fotbalului rpmânesc, 27 de ani de la victoria cu 1-0 asupra Italiei prin golul lui Boloni.

Cîţi mai ţin minte ce s-a întîmplat în acei ani ... azi e la modă bălăcăreala şi presa "sportivă" de tot rahatul, căutătoare şi creatoare de scandaluri perfect vandabile către gloata grohăitoare de aşa-zişi suporteri ...

Jigodiile cu tupeu

Nici o pedeapsă nu poate fi prea mare pentru răul pe care l-au făcut cluburilor şi fotbalului românesc aceste jeguri umane care răspund la numele de Ioan, Victor şi George Becali. Vă aşteptăm în Ghencea, tîrîturilor! În cimitirul Ghencea, acolo unde vă este locul de drept.

Ioan Becali - scuipătorul-şef, mîndru deţinător de plantaţii de cocaină în Columbia - du-te-n MM., jegule!

Victor Becali - aleasă companie întru bişniţăreală cu bilete în faţa cinematografelor - du-te-n MM, jegule!

George Becali - europarlamentarul analfabet, stăpîn de sclavi la Steaua - du-te-n MM, jegule!

Marş d-acia, voi şi cu tot neamul vostru pînă la a zecea spiţă!

Dar ce mă mai enervez eu pentru nişte scursuri ale societăţii cum sînt cei trei machidoni căcănari?!? Ei sînt doar reflexia în public a mizeriei generalizate din societatea noastră capitalistă multilateral dezvoltată ...

joi, 15 aprilie 2010

Law and Order


Viteji apărători ai ordinii publice (unul e în alb, unul e în maro, amîndoi dau cică bine cu copita) ...

duminică, 11 aprilie 2010

Să ne liniştim un pic ...

N-are nici o legătură cu iadul, ba chiar dimpotrivă ... asfinţit pe lac ...

Dante's Inferno (2)

Ca o corectură necesară - Infernul e prima parte din Divina Comedie a lui Dante. M-a luat şi pe mine valul.

De curiozitate, am citit şi eu rezumatul Infernului de pe wikipedia, undeva p-aci:

http://en.wikipedia.org/wiki/Inferno(Dante)

(La dracu, nu merge să fac copy-paste cu textul unui link aici?!? WTF?!?)

Nu că aş eu foarte convins de acurateţea a ceea ce este postat pe wiki, dar asta e o altă poveste. Cert e că nivelele din joc respectă destul de fidel, atît ca denumire, cît şi ca aspect şi ... nu ştiu cum să-i zic în româneşte? ... ca layout? ceea a descris poetul în cînturile sale. Bineînţeles, cu adăugirile de rigoare în ceea ce priveşte bestiariul.

Ce mi-a rămas în minte e lipsa de dificultate a jocului. Pe nivelul cel mai uşor (da, întotdeauna joc pe nivelul cel mai uşor, pentru că nu sînt un gamer înrăit, vreau doar să mă destind după orele de muncă, şi ce destindere mai bună poate fi decît să căsăpesc cu sabia legiuni întregi de monştri care n-au altă vină decît că s-au spawnat în locul nepotrivit la momentul greşit - şi da, e mult mai mişto să dai cu sabia şi să simţi, barem virtual, cum muşcă din carnea lor - cei care au carne pe ei şi n-au ajuns scheleto-zombi, deşi parcă nu ţin minte să fi avut de-a face cu scheleţi de-a lungul jocului, ci cel mult cu inferi de foc, parcă aşa le zicea, dar şi ep ăştia îi puteam răpune uşor cu o vrajă de gheaţă şi o sabie bine plasată, iar clinchetul vesel al gheţii care se sfărîmă e la fel de reconfortant ca şi pleosc-urile metalului pe carne - deci, cum muşcă din carnea lor, ceea ce a devenit pentru mine o metodă de defulare extrem de potrivită şi incomparabil mai sănătoasă decît bătutul necestei şi certatul copiilor cu cureaua, sau înjurăturile răspîndite darnic prin trafic, care metode văd că proliferează pe zi ce trece prin ţărişoara noastră) ... aşa, deci pe nivelul cel mai uşor luptele pot fi decise lesne doar cu cîteva cruci bine plasate ("crucea" e de fapt long-range attack-ul local, adică Dante foloseşte o cruce de-a Beatricei - dacă nu ştiţi cine e tipa folosiţi cu încredere linkul de la început - care este extrem de sfinţită şi aruncă în jur cu binecuvîntări destructive pentru duşmani) şi apăsarea la infinit a triunghiului sau a pătratului - da, îl joc pe Playstation 3, care este.

Chiar şi lui Lucifer i-am putut da la oase în acest mod. În ciuda faptului că ar trebui să fie îngrozitor şi înspăimîntător, că doar e stăpînul iadului şi tartorul tuturor dracilor, individul nu reuşeşte decît să fie jalnic. Abia aşteptam să se încheie secvenţele cinematice cu discursurile sale mobilizatoare ca să revin la luptă şi să-l mai cotonogesc oleacă - la dracu, m-am prins mult după ce începuse lupta că ăsta e boss-ul final, ceea ce spune multe despre forţa sa (sau despre capacităţile designerului de nivel).

Hai că mă opresc aici, că am ajuns să scriu recursiv, pe niveluri, cu pranateze şi răs-paranteze ...

luni, 5 aprilie 2010

Dante's Inferno (1)

Mda, au făcut şi din asta un joc.

"Asta" înseamnă poemul Infernul, scris de Dante Alighieri. Mă rog, reiese şi din titlu, dar uneori face bine să ne reamintim ce şi cum - nu de alta, dar Alice în Ţara Minunilor (da, da, chestia aia după care chipurile s-a făcut super-filmul în 11 dimensiuni şi un I-Max, în cinstea lui nea Depp pălărierul-minune) ajunsese să se cheme American McGee's Alice, şi lumea îl lua pe bietul producător de jocuri pre numele lui McGee drept autorul cărţii. Ce Lewis Carroll, ce Charles Dodgson-matematicianul ...

Mărturisesc că n-am citit cartea. Precum marea majoritate, ştiu doar ceva generalităţi despre Infernul, - e împărţit în cînturi, e scris la persoana întîia, Lasciate'ogni speranza ..., autorul e ghidat în peregrinările sale prin cercurile Infernului de anticul poet Virgiliu, şi altele asemenea. (Mă rog, eu "altele" nu prea mai ştiu, dar na! or fi şi şoareci de bibliotecă pe-aci ...)

(Va urma)

Your choice: