DE PLURIBUS

De pluribus - hmm, aş putea jura că în latineşte înseamnă "despre diverse chestii" ...

-----------------------------------------------

De pluribus - errr - I think this means " 'bout stuff " in Latin ...

duminică, 24 octombrie 2010

Sfîntu Dumitru

Aceasta este catedrala patriarhală în după-masa și seara zilei de duminică.


N-o să pricep niciodată cum e cu fervoarea religioasă. M-am dus totuși să arunc un ochi la procesiunea de Sf. Dumitru, sus pe Dealul Mitropoliei.



De data asta a fost mai bine organizată. Jandarmii au împărțit credicioșii în serii de cîte două sau trei sute, despărțiți de grilaje mobile - plus vreo zece metri între grupuri, asta așa, pentru orice eventualitate, ca să descurajeze trișatul. (Se practică, chiar și la acest nivel, în care se presupune că toată lumea e familiatizată cu Decalogul).


Ca atare, oamenii au fost neașteptat de liniștiți. Așteptau, suiau pas cu pas dealul, ajungeau la raclă, făceau ce aveau de făcut și coborau liniștiți. (Sau, pentru cei care au ajuns seara, rămîneau sus, la slujba oficiată de înalți ierarhi ai bisericii). Mă rog, nu chiar pas cu pas ... cînd se elibera următorul segment, alergau ca disperații să prindă un loc cît mai în față, partea bună fiind că oricum nu puteau să ajungă mai jos în clasament decît ultimul din grupul lor.

Frapantă era scena pe care era oficiată slujba: exact ca o scenă de concert, ba chiar și cu o scenă mai mică alături, pentru backing vocals. :) Pe la șase jumate seara, cînd m-am întors laq fața locului, slujba începuse deja; dar spectatori erau puțini și răsfirați. Pesemne că or mai fi și alte servicii divine, mai frumoase și mai mărețe, căci de fapt ziua sfîntului protector al Bucureștilor este pe 26 octombrie - adică mîine - iar serbările, procesiunilor și ce-or mai fi, vor dura pînă pe la finele săptămînii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Your choice: