Nu e ...

Auzită azi:

Nu-i ghiveci precum cotletu'
Nici șahist precum atletu'
Nue pasăre ca porcu'
Nici județe ca New-Yorku'.

Și cîtă dreptate are creatorul anonim aici ...

Murături de toamnă

A venit toamna. Este vremea gogoșarilor la oțet, a castraveților murați, a verzei pusă la putinică sau chiar butoi, pentru cine are butoi.

Dar stai!

Vai, sîntem la oraș! Aici nimeni nu mai pune castraveți, gogoșari sau varză, nimeni nu mai taie sfeclă la borcan și nici nu mai face zacuscă pentru iarnă, nimeni nu-și mai îndeasă căm ările cu cartofi pentru iarnă, nimeni în afară de seria de gospodine aduse la oraș prin anii 50-60 și eventual de unele din fiicele lor care le-au moștenit abilitățile - unele forțat, altele de plăcere.

Noi cumpărăm totul de la supermarket. Și, în ceea ce privește gogoșarii, castraveții și varza, dacă știi de unde să iei, chestiile vîndute de Carrefour, Cora, Mega Image și restul șlehtei sînt chiar OK - bineînțeles la un preț per murătură mai mare decît dacă art fi fost făcute în casă.

Și nici nu e rost de zeamă de varză.

Ăsta e progresul, asta e globalizarea!

Săpunul

Asta e tare de tot ... ian priviți poza, și mai rîndul ăla care începe cu Silky ... auzi vorbă, "soapless soap" ... săpun fără săpun ... Doamne, ce face marketingul din produsele astea!

Let's fuck them, people!

S-a terminat și ediția a doua a minunii pe nume Let's do it, Romania! Recunosc că n-am participat nici la prima ediție, cea de anul trecut, deși mă bătea gîndul - spirit civic și așa mai departe. M-a tras înapoi ideea de a face curățenie după ce niște nesimțiți și-au băgat pula și au înălțat munți de gunoaie în mijlocul naturii.

Plus că nu mai am chef de muncă patriotică și voluntară de nici un fel, de nici o culoare.

La ediția asta a doua am preferat să merg la mare pentru ultimele raze văratice de soare și o ultimă scaldă în valurile înspumate și neașteptat de calde pentru finele lui septembrie.

Pe plajă am dat peste una din trupele de comando care strîngea gunoaie în uriașii saci de plastic. Evident, efectul nici nu s-a simțit, mucurile de țigară, cocenii, păhărelele de bere au rămas ascunse în nisip. S-au predat doar PET-urile mari, pungile de plastic, și alte chestii din astea care sar în ochi.

De-aia zic: eu unul o să particip cel mult la un eveniment de genul Let's do them, Romania! Adică o zi în care, dotați cu bice și bîte, să facem echipe de 5-6 oameni și să-i pîndim pe cei care fac mizerie și să mîngîiem un pic cu armele din dotare. M-aș simți mult mai bine decît să fac curat după cine știe ce troglodit burtos care zvîrle gunoaie pe unde apucă. Pe ăștia doar biciul și bîta îi mai educă.

Vorba lordului primar al Londrei dintr-un celebru banc: Ehei, domnu Ceaușescu, șase sute de ani am tot bătut la mîrlanii ăștia pînă au învățat că nu-i voie să calce pe iarbă!

Două atitudini

Veneam de la piaţă şi mergeam spre casă (asta ca să fie foarte clar răspunsul la măcar două din întrebările alea filozofice Cine sîntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm?). Trece pe lîngă mine o ţigancă, vînzătoare de flori, şi mă întreabă: Domnu, nu cumpăraţi flori? Zic: Nu. La care ea: Da’ de ce?

Ce dracu să mai răspunzi la aşa tupeu?

Peste nici 5 minute stăteam în staţie la tramvai şi văd o mămică cu un copilaş de mînă. Ăsta micu se uita cu jind la punga cu kilu meu de struguri. Îl întreb dacă vrea şi el (mă rog, mai mult ca să am acceptul mămicii) şi ăsta începe să bălească. Bag mîna în pungă şi dau să rup o bucată de ciorchine. (Erau ciorchini din ăia mari, doi la kil). La care femeia (asta era româncă, nu ţigancă) zice: Hai domle, dă-i tot ciorchinele, ce dracu te zgîrceşti!

Iarăşi, ce să mai răspunzi la aşa tupeu?

A, da, ar fi un răspuns: Muriţi mă cu toţii, dă-vă dreq de nesimţiţi!

Tema zilei în șapte rînduri - Consumatorul vulnerabil

Vine onor Guvernul Boc și dă o minunată definiție (într-o recentă OUG destinată protecției celor nevoiași împotriva frigului de la iarnă):

consumator vulnerabil – persoana singură/familia care, din motive economice, de sănătate, vârstă sau de altă natură, nu poate să-şi menţină locuinţa în condiţii adecvate de temperatură, respectiv la cel puţin 21 grade Celsius şi care, pentru aceasta necesită intervenţia din partea autorităţilor administraţiei publice prin măsuri de sprijin.

Cum dracu poți să demonstrezi ceva negativ?!?

Cum va ști autoritatea desemnată să implementeze aceste măsuri că Xulescu Goguță NU e capabil să asigure 21 de grade la el acasă?!?

Eventual el poate arăta că ESTE capabil să asigure 21 de grade.

Am așa o senzație că mulți băjeți dăștepți o să profite de ordonanță și o să arate că în viloaiele lor ei NU AU CUM să asigure 21 de grade în TOATĂ hardughia, profitînd astfel în chip abuziv de măsura luată de guvern.

Tema zilei în şapte rînduri - Mită contra şantaj

Există o stratagemă de mituire extrem de interesantă în cadrul unor firme româneşti: mituire nedeclarată ca efect al unui şantaj nedeclarat. Mai precis, se dă un angajat al firmei. Acesta poate fi o valoare sau o nonvaloare.

Şi, la un moment dat, angajatul ăsta ameninţă că îşi dă demisie, sau chiar îşi dă efectiv demisia (caz în care cei sau cele de la Resurse Umane nu preiau chiari mediat cererea, mai lasă un timp de reflexie la mijloc).

Acuma, dacă angajatul e o nonvaloare, şi dacă firma se respectă, nu vor exista probleme. El va fi lăsat să plece, eventuale cu urări de Good Riddance, Călătorie Sprîncenată sau Bon Debarras, funcţie de fudulia celui ce face urarea.

Dacă angajatul este o competenţă pe domeniul lui, un „bun al firmei” (asset, zic anglofonii), atunci începe dansul. Firma va veni cu o contraofertă: dacă angajatul se duce la salariu mai mare, firma va plusa şi ea la salariu (chit că cu numai o lună în urmă i-a refuzat o mărire pe motiv de „criză, domle!”). Dacă este nemulţumit că nu are suficiente resurse (adică subordonaţi) la dispoziţie pentru a-şi duce la bun sfîrşit proiectele asignate, brusc firma constată că se pot face angajări, chiar dacă pînă atunci CV-urile candidaţilor erau aruncate direct la coş. Dacă omul e supărat că meritele nu-i sînt recunoscute, fireşte că şefii de pe verticala lui ierarhică vor veni să-i strîngă mîna şi să-i mulţumească pentru efortul depus, şi dacă e cazul va fi promovat, pus pe tabloul de onoare sau în revista firmei.

Întrebarea care trebuie pusă este: de ce atît de tîrziu? De ce angajatul trebuie să recurgă la şantaj (pentru că asta este, şantaj, fie că este dorit sau nedorit) pentru a obţine nişte chestii care se pare că erau acolo, dar nu pentru el?

Dacă angajatul are coloană vertebrală, el va refuza mita şi-şi va vedea de drum. Dacă nu ... se prea poate să constate ulterior că minunatele cîntece de sirenă chiar asta sînt, cîntece de sirenă amăgitoare. Şi-şi va depune demisia şi a doua oară. De data asta definitiv.

Tema zilei în şapte rînduri - Despre revolte (2)

Era pe vremuri un banc despre cele 7 minuni din comunism:

1. Toata lumea avea de lucru.
2. Desi toata lumea avea de lucru, nimeni nu muncea.
3. Desi nimeni nu muncea, planul se facea peste 100%.
4. Desi planul se facea peste 100%, nu puteai cumpara nimic
5. Desi nu gaseai nimic de cumparat, toata lumea avea de toate.
6. Desi toata lumea avea de toate, toti furau..
7. Desi toti furau, niciodata nu lipsea nimic.

Punctele 1 şi 2 sînt extrem de interesante – şi reale. Comuniştii băgau pe toată lumea în cîmpul muncii, deşi nu era nevoie. Acelaşi lucru o face şi capitalismul: în continuare nu este nevoie de atît amar de lume în cîmpul muncii, totuşi sînt inventat meserii (chiar bănoase) pentru ca oamenii să fie ţinuţi ocupaţi. Din păcate, spre deosebire de comunism unde acei oameni care frecau mentau NU aveau nevoie de vreo resursă, consumînd doar timp (mai la o bîrfă, mai la un nechezol) şi electricitatea necesară iluminării şi, uneori, încălzirii, în capitalism muncitorii inutili papă o groază de resurse – şi cînd zic resurse mă refer la resurse materiale adevărate, lemn, minereuri, petrol, gaz metan, electricitate la greu, şi aşa mai departe.

Tipii aceştia produc un mare Zero pentru societate, numai că societatea, în mărinimia ei, a decis că în ciuda evidenţei munca lor ar trebui răsplătită. Şi sînt o grămadă ... oameni de HR, de PR, de marketing, adjuncţi, agenţi de teren, şefi şi şefuţi şi băgători de seamă şi ajutori de băgători de seamă, toţi împăunaţi cu titluri pompoase şi cu contribuţii cvasinule la bunul mers al lumii. (În mare parte şi eu sînt unul din ăştia, din păcate :( ...).

Şi mai avea comunismul, cel românesc cel puţin, o mare calitate: vrînd să fie autarhic şi autosuficient, îi punea pe oameni să recicleze o grămadă de chestii (chiar şi hîrtia igienică care trebuia dusă la Nufărul, dacă e să dăm crezare unui alt banc). Dar despre asta, în episodul viitor.

Tema zilei în şapte rînduri - Despre revolte (1)

Mda, revenind la problemele de esenţă ale tulburărilor de stradă londoneze, ceea ce s-a întîmplat acolo este încă un semn al dizarmoniilor din lumea asta mare. Nu faptul că există săracie (justificată) şi ultrabogăţie (nejustificată în cele mai multe cazuri). Nu lipsa locurilor de muncă într-un capitalism mai mult sau mai puţin sălbatic. Ci faptul că sîntem prea mulţu, prea consumerişti, prea angajaţi în activităţi inutile. Sînt o grămadă de joburi total tîmpite – dar bine plătite – care nu aduc nici un plus societăţii. În schimb, acele meserii „de bază”, legate de agricultură, construcţii, încălzire, care adresează nevoi umane din „core” (nu ştiu cum s-o zic mai bine în româneşte), sînt pe nedrept uitate sau dispreţuite. Se pare însă că în curînd toate muncile superficiale, indirect productive (şi cînd zic asta mă gîndesc la o indirectare de nivel 3-4-5, ceva de genul „eu administrez serverul care conţine baza de date care permite luarea comenzilor şi facturarea pentru produsele de curăţenie care îmi fac casa lună”) vor fi mult restrînse (să vezi atunci şomaj!). Clar, vom trăi vremuri interesante.

Şi, să nu uit: data viitoare o să vă zic de ce comunismul (cel puţin ăsta trăit de noi în România) era mult mai cinstit în această privinţă. Nu că mi-aş dori să revin la ce-a fost ...

Tema zilei în șapte rînduri - Blogging about England

England în zilele noastre înseamnă în primul rînd riots - tulburările de stradă din marile orașe englezești. Dar nu despre asta vreau să vorbesc - nu acum, în tot cazul - ci despre comportamentul publicului britanic educat. (folosesc termenii "orașe englezești" respectiv "public britanic" pentru că, așa cum observau scoțienii și galezii, jafurile și violențele se petrec în Anglia istorică, iar comentatorii sînt din toate cele patru entități statale ale Regatului Unit).

Prin forța împrejurărilor, m-am apucat să citesc diverslee articole din The Guardian. Daily Mail sau The telegraph. Articolele ca articolele, sînt mai mult sau mai puțin exagerate sau părtinitoare, dar interesante sînt comentariile publicului larg. Și nu sînt 10-15, ci de ordinul sutelor și miilor. dintre ele foarte, dar foarte puține sînt necivilizate, fiind ca atare șterse de către adminii acelor publicații online. Se folosesc argumente, discuții la obiect, fără atacuri la persoană, eventual niște ironii subțiri, ceva de genul bate-șaua-să-priceapă-iapa ...

Comparați asta cu ceea ce se întîmplă pe forumuri online de sport de la noi, de pildă, gen GSP sau prosport sau onliesport, sau cu înfruntării josnice și violente de pe mărețul hotnews, în care găști de postaci portocalii și roșii se înjură ca la ușa cortului, cu sau fără motiv. D-aia britanicii mai au o șansă, iar la noi ursul e lipsit de apendicele caudal.

Despre întîlniri erotice și spovedanii

Am ajuns și confident pe teme intime ... vine un amic la mine și zice: "Dom'le, nu mai pot, m-am certat cu prietena / nevasta, m-a tăiat de la porția de sex, trebuie neapărat să mă duc la femei!"

Bravo mă, zic eu în sinea mea, ce-am ajuns! azi-mîine o să le țin și lumînarea! păi du-te bre omule pe site-urile specializate, uită-te la poze, ia niște numere de telefon, sună și vezi ce obții.

Zice: "Da, mă, am făcut-o, dar io sînt mai timid din fire, nici nu știu ce să întreb, mă iau fetele alea la mișto, doar una sau două au fost amabile și m-au încurajat ... "

or fi în pană de clienți, mă gîndeam io

" ... și mai rău este că nici nu-mi vine să mă duc la adresele alea pe care mi le dau ele, chiar dacă-s în cartiere onorabile, cine știe peste ce dau, nici nu le cunosc, mă inhib imediat și nu mai sînt în stare de nimic, o să rîdă de mine și rămîn și nef și cu banii luați ..."

... și poate cu ceva boli, riscul meseriei, vorba aia

"... ce dracu să fac? "

Ăsta o să-mi ceară să vin cu el la dame, ca să capete încredere.

N-a făcut-o, dar după ceva muncă de convingere l-am somat să-și stabilească mîine nu una ci două întîlniri, una mai pe dimineață pe unșpe jumate, și una mai spre seară pe la șapte, cînd se lasă căldura. De încercat o să încerce, și cred că e suficient de montat omul ca să ducă acțiunile la bun sfîrșit.

Dar asta contează mai puțin. contează că omul mi-a dat o idee: să fac un site sau un blog sau ceva în care lumea să-și verse ofurile. Ca la spovedanie. Sau ca la psiholog. Sau chiar ca la dame, unde unii plătesc doar ca să-și verse ofurile, nu pentru sex. (sper ca amicul meu să nu facă parte dintre ăștia). Și, evident, site-ul să fie gratis - bine, nimeni n-o să primească sfaturi, și n-o să le garanteze nimeni îndreptarea, deci e echitabil ...

So, stay tuned.

Turismul estival

Ce ciudat! a crescut numărul de turiști asiatici care "fac" Valea Prahovei. Acum două săptămîni pe tren erau trei chinezi - două fete și un tip - care se întorceau de la Brașov și s-au dat jos la Ploiești, frecînd iPad-ul cu ideogramele alea indescifrabile (el), dormind (una din ele) și sporovăind (ailaltă). Ieri, tot trei chinezi, care s-au suit în Gara de Nord și s-au dat jos la Sinaia, părînd tot turiști. (au vorbit de m-au amețit în alea două ore de mers). La întoarcere, un cuplu de tineri indieni, după aspect și după vorbire, inclusiv stilul ăla ciudat de a presăra din cînd în cînd în păsăreasca lor expresii întregi în engleză. S-au tras în poză în gara din Sinaia, l-au întrebat pe un tip despre linia unde trage trenul, care e numerotarea vagoanelor ...

Acuma, ori peisajele românești captează atenția străinilor, ori începe o nouă revoluție, apropo de turiștii sovietici din decembrie 1989.

P.S. Tot în Sinaia, undeva sus pe strada Furnica, un autocar cu numere de Croația. Turiștii erau înăuntrul pensiunii, la masă, pesemne. Păi bine mă, voi n-aveți sufificente peisaje beton acolo la voi?

Buftea vs. Hollywood

"Life Is like a Box of Chocolates... You Never Know What You're Gonna Get!" este o replică binecunoscută a lui Tom Hanks din filmul Forrest Gump (1994). Asta ca să nu zic că-i celebră de-a dreptul. "Viaţa e ca o cutie cu bomboane de ciocolată. Niciodată nu ştii ce te-aşteaptă înăuntru!"

Filmul se bazează pe o carte din 1986 a romancierului Winston Groom. Ecranizearea nu e extraordinar de fidelă, dar nu asta contează.

Dar ce părerea aţi avea dacă v-aş spune că înainte cu zece ani faţă de film şi cu doi ani faţă de carte, un actor român rostea practic aceleaşi cuvinte, dîndu-le acelaşi sens, însă într-un film pur românesc, o comedie plasată în Delta Dunării.

"Viaţa e ca o conservă. Niciodată nu ştii ce-i înăuntru." spunea Octavian Cotescu şezînd pe-o prispă şi meditînd aşa cum numai un pictor boem, beţivan şi filosof (adică respectivul personaj secundar, Joil) ar putea-o face.

Numele peliculei? "Sosesc păsările călătoare"

Anul producţiei? 1984

Unde apare replica? Spre sfîrşitul filmului, cam pe la 1h 30 min de proiecţie.

E uşor de verificat, şi cît se poate de real.

Evident, nu cred că americanii s-au inspirat în vreun fel din sărăcia şi nevoile şi neamul nostru ... dar mai ştii?

Tema zilei în șapte rînduri - Cloud computing (1)

Cloud computing e un concept vechi de cînd lumea - lumea calculatoarelor. În trecut, doar un mainframe avea suficientă putere de calcul ca să proceseze toate cererile utilizatorilor obișnuiți, făcute prin intermediul unor terminale chioare. (Și cererile acelea erau extreme de serioase, a se citi cereri legate de calcule matematice, de rezistența materialelor, de calculul salariilor ș.a.m.d. - ncii vorba de frivolități de genul Internet browsing, rețele de socializare, instant messengere). Apoi a avut loc revoluția PC, în care fiecare persoană a avut brusc acces la un calculator al lui propriu, cu datele lui proprii stocate pe un hard-disk propriu. Și acum vin niște cetățeni care ne spun că era PC a apus și că ar fi bine ca datele să fie din nou la grămadă, nimic local, totul la comun dacă se poate.

Tema zilei în șapte rînduri - Sfîrșitul lumii

Hai că s-a mai sfîrșit o dată lumea! cică ieri noapte pe la ceasurile patru. Individul care a proorocit nemaivăzuta minune a făcut un ban cinstit - impozit pe prostie - și pesemne că e pe cale s-o șteargă ca măgarul în ceață, amintindu-mi de unele scene din Mark Twain, cu escroci care vindeau ulei de șarpe atotvindecător, sau se dădeau drept mari artiști ai scenei dar prestau maxim cinci minute apoi fugeau de furia mulțimii, oameni sfinți gata să scoată diavolul (și diversele boli, ca bonus) din om, unde omul era pregătit cu grijă, și așa mai departe. Lumea a evoluat, nărozii au rămas aceiași.