Dante's Inferno (2)

Ca o corectură necesară - Infernul e prima parte din Divina Comedie a lui Dante. M-a luat şi pe mine valul.

De curiozitate, am citit şi eu rezumatul Infernului de pe wikipedia, undeva p-aci:

http://en.wikipedia.org/wiki/Inferno(Dante)

(La dracu, nu merge să fac copy-paste cu textul unui link aici?!? WTF?!?)

Nu că aş eu foarte convins de acurateţea a ceea ce este postat pe wiki, dar asta e o altă poveste. Cert e că nivelele din joc respectă destul de fidel, atît ca denumire, cît şi ca aspect şi ... nu ştiu cum să-i zic în româneşte? ... ca layout? ceea a descris poetul în cînturile sale. Bineînţeles, cu adăugirile de rigoare în ceea ce priveşte bestiariul.

Ce mi-a rămas în minte e lipsa de dificultate a jocului. Pe nivelul cel mai uşor (da, întotdeauna joc pe nivelul cel mai uşor, pentru că nu sînt un gamer înrăit, vreau doar să mă destind după orele de muncă, şi ce destindere mai bună poate fi decît să căsăpesc cu sabia legiuni întregi de monştri care n-au altă vină decît că s-au spawnat în locul nepotrivit la momentul greşit - şi da, e mult mai mişto să dai cu sabia şi să simţi, barem virtual, cum muşcă din carnea lor - cei care au carne pe ei şi n-au ajuns scheleto-zombi, deşi parcă nu ţin minte să fi avut de-a face cu scheleţi de-a lungul jocului, ci cel mult cu inferi de foc, parcă aşa le zicea, dar şi ep ăştia îi puteam răpune uşor cu o vrajă de gheaţă şi o sabie bine plasată, iar clinchetul vesel al gheţii care se sfărîmă e la fel de reconfortant ca şi pleosc-urile metalului pe carne - deci, cum muşcă din carnea lor, ceea ce a devenit pentru mine o metodă de defulare extrem de potrivită şi incomparabil mai sănătoasă decît bătutul necestei şi certatul copiilor cu cureaua, sau înjurăturile răspîndite darnic prin trafic, care metode văd că proliferează pe zi ce trece prin ţărişoara noastră) ... aşa, deci pe nivelul cel mai uşor luptele pot fi decise lesne doar cu cîteva cruci bine plasate ("crucea" e de fapt long-range attack-ul local, adică Dante foloseşte o cruce de-a Beatricei - dacă nu ştiţi cine e tipa folosiţi cu încredere linkul de la început - care este extrem de sfinţită şi aruncă în jur cu binecuvîntări destructive pentru duşmani) şi apăsarea la infinit a triunghiului sau a pătratului - da, îl joc pe Playstation 3, care este.

Chiar şi lui Lucifer i-am putut da la oase în acest mod. În ciuda faptului că ar trebui să fie îngrozitor şi înspăimîntător, că doar e stăpînul iadului şi tartorul tuturor dracilor, individul nu reuşeşte decît să fie jalnic. Abia aşteptam să se încheie secvenţele cinematice cu discursurile sale mobilizatoare ca să revin la luptă şi să-l mai cotonogesc oleacă - la dracu, m-am prins mult după ce începuse lupta că ăsta e boss-ul final, ceea ce spune multe despre forţa sa (sau despre capacităţile designerului de nivel).

Hai că mă opresc aici, că am ajuns să scriu recursiv, pe niveluri, cu pranateze şi răs-paranteze ...

Dante's Inferno (1)

Mda, au făcut şi din asta un joc.

"Asta" înseamnă poemul Infernul, scris de Dante Alighieri. Mă rog, reiese şi din titlu, dar uneori face bine să ne reamintim ce şi cum - nu de alta, dar Alice în Ţara Minunilor (da, da, chestia aia după care chipurile s-a făcut super-filmul în 11 dimensiuni şi un I-Max, în cinstea lui nea Depp pălărierul-minune) ajunsese să se cheme American McGee's Alice, şi lumea îl lua pe bietul producător de jocuri pre numele lui McGee drept autorul cărţii. Ce Lewis Carroll, ce Charles Dodgson-matematicianul ...

Mărturisesc că n-am citit cartea. Precum marea majoritate, ştiu doar ceva generalităţi despre Infernul, - e împărţit în cînturi, e scris la persoana întîia, Lasciate'ogni speranza ..., autorul e ghidat în peregrinările sale prin cercurile Infernului de anticul poet Virgiliu, şi altele asemenea. (Mă rog, eu "altele" nu prea mai ştiu, dar na! or fi şi şoareci de bibliotecă pe-aci ...)

(Va urma)