Scene de viață - 10 septembrie 2013

Stau eu liniștit la rînd la casă la Carrefour la miezul zilei (îmi plac acești patru de "la" la rînd!) și ajung la un pas de fericire. În față, un bou, are bani numărați, vreun milion și nouă sute de mii. (Vorba vine, bani numărați, cunosc familii care ar trăi din banii ăștia vreo două săptămîni).

Fata de la casă anunță scorul: două milioane și un pic. Boul anunță că n-are suma cerută, și dă să scape de un borcan de miere. Tipa oftează, cheamă colega care bagă codul  de securitate pentru anularea unui produs de pe bon (nu e așa simplu să renunți la ceva cumpărat, odată ce acesta a intrat în circuitul fiscal).

Anunță iar scorul: un milion nouă sute de mii și un pic. Boul se scobește iar, anunță că tot nu are suma cerută și mai renunță la un produs. Din nou colega, din nou codul, o nouă sumă. De data asta e OK pentru posibilitățile financiare ale trogloditului.

Între timp, eu stau cu mîinile la cap și mă uit lung, fix și rău la individ. Ăsta dă banii, ia restul, pleacă, uitîndu-și pe tejghea cozonacul cumpărat. Zbier după el să-și ia firimiturile, se întoarce, le ia, mă întorc și eu, mormăi ceva despre niște dobitoci și mocăiți, și cu asta se termină comedia.

În esență, nu e cine știe ce scofală. Am pirdut doar niște timp, mai mult sau mai puțin prețios. Doar că homosapiensul cu pricina e prototipul românului care a luat un credit (doar cu buletinul, sau pe orice altă cale) fără să aibă habar cum îl va rambursa, unul din cei care a creat o mini-criză românească suprapusă peste criza mai mare, mondială. De haram să-ți fie, bă!